Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură informează că, vineri – 14 august, s-a încheiat procesul de recepționare a cererilor pentru acordarea plăților directe în sectorul zootehnic, aferente laptelui de vacă, de oaie și de capră, în cadrul apelului desfășurat în perioada 06 iulie – 14 august 2026.
În cadrul apelului, lansat în baza Ordinului MAIA nr. 82 din 18.06.2026, AIPA a recepționat în total 226 de cereri, valoarea solicitată prin acestea constituind 105,39 milioane de lei.
Sprijinul financiar este acordat per kilogram de lapte comercializat și vizează laptele de vacă, de oaie și de capră, comercializat în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2025.
Plățile directe aferente acestui apel vor fi acordate din sursele financiare disponibile în cadrul Agendei de reforme aferente Planului de creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025–2027, precum și din mijloacele financiare ale Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.
Următoarea etapă este procesarea cererilor recepționate, în conformitate cu prevederile cadrului normativ în vigoare, în vederea stabilirii eligibilității și autorizării plăților.
AIPA va informa publicul despre rezultatele procesării cererilor și autorizarea plăților aferente acestui mecanism de sprijin.