Cu prilejul Zilei Apicultorului, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură transmite felicitări și mulțumiri tuturor apicultorilor care, prin munca și dedicația lor, contribuie la dezvoltarea agriculturii, protejarea biodiversității și menținerea echilibrului ecosistemelor.
Sectorul apicol reprezintă o componentă importantă a agriculturii naționale, iar AIPA continuă să susțină investițiile și dezvoltarea exploatațiilor apicole prin instrumentele de sprijin financiar disponibile.
În perioada 1 ianuarie 2026 – prezent, AIPA a autorizat spre plată peste 125 mil. lei pentru susținerea sectorului apicol, inclusiv:
- 119,90 mil. lei, în cadrul formei de plată în avans, pentru construcția, reconstrucția și dotarea tehnologică sau digitală a 190 de exploatații zootehnice apicole, precum și pentru procurarea a 2 298 familii de albine, în cadrul proiectelor finalizate în anul curent, aferente intervenției SA 1.6 – Modernizarea exploatațiilor zootehnice;
- 5,13 mil. lei pentru stimularea investițiilor în sectorul zootehnic, destinate înființării, construcției, modernizării și dotării cu tehnică sau utilaj tehnologic a 60 de ferme apicole, inclusiv pentru procurarea a 364 familii de albine și 618 regine (mătci);
- 0,22 milioane lei pentru asigurarea a 840 familii de albine, în cadrul formei de plată complementară SC 5.9.
Prin aceste forme de sprijin, AIPA contribuie la modernizarea exploatațiilor apicole, creșterea capacităților de producție și diminuarea riscurilor cu care se confruntă apicultorii.
Cu ocazia Zilei Apicultorului, felicităm toți apicultorii și le dorim activitate prosperă, familii de albine sănătoase, producții bogate și rezultate pe măsura muncii depuse!
