Astăzi, în cadrul Agenției, a avut loc o ședință informativă cu reprezentanții delegației Băncii Mondiale. Ședința s-a focusat pe schimb de informații aferent activității Agenției, prioritățile acesteia pentru perioada de preaderare, corespunderea funcționalității instituției cu cerințele de acreditare, precum și evoluția surselor financiare gestionate.
Sigur că un interes separat de discuție în cadrul acestei ședințe a fost politica agricolă ce urmează a fi implementată de Agenție, dar și importanța sistemelor informaționale prin prisma experienței statelor membre UE. Reprezentanții delegației Băncii Mondiale au menționat că oportunitatea de a prelua experiența agențiilor de plăți din statele membre are un rol important pentru Agenție și că suportul acordat Republicii Moldova pentru domeniul de referință, inclusiv datorită Băncii Mondiale, are un impact semnificativ, mai ales pentru procesul de elaborare a politicilor. Analizele elaborate de experți, sau cele care sunt în proces de elaborare, pot îmbunătăți mecanismele aplicate și, respectiv, fortifica cadrul național aplicabil.
Menționăm că pentru Agenție suportul Băncii Mondiale are un rol aparte, iar obiectivele realizate prin intermediul acestuia, țintesc întru beneficiul reprezentanților tuturor părților interesate de sectorul agricol și al dezvoltării mediului rural. Agenția apreciază suportul tuturor partenerilor externi și reafirmă angajamentul de menținere a unor relații bazate de parteneriat solid și încredere de durată.


