În perioada, 08-12 decembrie curent, în cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a avut loc o nouă misiune Twinning având ca temă „Sprijin pentru modernizarea strategiei și politicii IT”. În cadrul acestei misiuni, experta din Estonia a oferit o serie de recomandări tehnice și instituționale, menite să consolideze capacitățile IT ale Agenției.
Pe parcursul misiunii, au fost analizate procesele interne, infrastructura digitală, mecanismele de securitate, precum și necesitățile de dezvoltare ale sistemelor informaționale utilizate în administrarea fondului de subvenționare. Recomandările formulate vizează îmbunătățirea arhitecturii IT, optimizarea fluxurilor digitale, sporirea nivelului de protecție a datelor și alinierea la bunele practici europene în domeniul guvernanței IT.
O altă concluzie generată urmată acestei misiuni a fost că, în pofida concurenței salariale pentru specialiștii IT din mediu privat versus cel public, care face dificilă completarea funcțiilor din acest domeniu în Agenție, existența unei subdiviziune IT completată cu personal calificat este esențială pentru acreditarea AIPA la condițiile unei agenții de plăți UE, dar și extrem de utilă în procesul prevenirii materializării riscurilor din procesul de gestionare a fondurilor pentru agricultură.
AIPA își reafirmă angajamentul de a depune tot efortul care-i ține de competență, în vederea implementării recomandărilor primite, pentru a moderniza serviciile digitale și a eficientiza procesele instituționale. Misiunea respectivă, ca și alte misiuni care au abordat subiecte aferente sistemelor informaționale, contribuie la avansarea procesului de transformare digitală și la consolidarea capacității Agenției de a răspunde mai prompt și mai eficient necesităților beneficiarilor.


