În Republica Moldova, turismul are un potențial enorm de dezvoltare, beneficiind de o combinație de atracții. Printre acestea se numără peisajele naturale, monumentele istorice, agropensiunile, vinăriile și festivalurile. În ultimii ani, tot mai mult concetățeni decid să creeze o agropensiune având drept scop valorificarea ospitalității tradiționale și atracției satului. Iar satul moldovenesc este captivant prin peisajul deosebit, istoria locului, oamenii prietenoși și primitori.



SRL „DIMAI-COM” a fost fondată în anul 2020. Iurie și Valentina Avădănii toată viața au activat în sistemul bugetar. Ajunși în pragul vârstei de pensionarea au decis să renunțe la forfota orașului și să se întoarcă în satul lor de baștină. Se gândeau de mai mulți ani la o viață mai aproape de natură, cu un colț verde de grădină și produse ecologice. Orașul are specificul lui, însă tihna și autenticitatea vieții de la sat ne atrăgeau mai mult – viața aici curge altfel mai aproape de natură, parcă ești mai liniștit”, ne spune Valentina Avădănii.