Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură s-a alăturat și anul acesta campaniei naționale “Biblioteca de sub brad”, inițiată de Guvernul Republicii Moldova, donând cărți pentru bibliotecile școlare din țară.
Astfel, în cadrul acestei ediții, echipa AIPA a adunat mai multe seturi de cărți pentru toate vârstele, promovând lectura și accesul la resurse culturale și educaționale în bibliotecile școlare. Prin donarea acestor cărți, AIPA contribuie la asigurarea accesului egal la lectură, fiecare copil având dreptul de a beneficia de fiecare carte pusă la dispoziție în bibliotecile instituțiilor de învățământ în ajun de sărbători, aducând magia și spiritul sărbătorilor de iarnă.
În prag de sărbători, venim cu un îndemn de a dona cărți. Fiecare carte oferită înseamnă o șansă în plus la educație, imaginație și speranță pentru un copil. Împreună putem transforma lectura într-un dar prețios, care să aducă lumină, cunoaștere și bucurie în sufletele copiilor, mai ales în ajunul sărbătorilor.


