Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenorialului și Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD au semnat un acord tripartit de colaborare, având drept scop fortificarea mecanismului de cooperare interinstituțională în parte ce ține de gestionarea eficientă a surselor financiare ce le revin în competență.
Obiectul acordului îl constituie implementarea unor modele eficiente de verificare suplimentară a suportului acordat în vederea evitării dublelor finanțări ale beneficiarilor de granturi, subvenții, precum și ale altor programe de sprijin din domeniul agroindustrial și al dezvoltării mediului rural.
Prin acest parteneriat, cele trei instituții își propun armonizarea procedurilor de colaborare, schimb de informații și coordonarea mecanismelor de sprijin destinate antreprenorilor și fermierilor, pentru a asigura o utilizare eficientă și transparentă a resurselor financiare.
Implementarea acestuia va contribui la consolidarea capacităților instituționale, creșterea impactului programelor de finanțare și dezvoltarea durabilă a sectorului agroindustrial și rural.
Semnarea acordului tripartit reprezintă un pas important în direcția creării unui cadru comun de acțiune între instituții și partenerii de dezvoltare, în beneficiul atât a producătorilor agricoli, cât și a gestionării corecte a surselor financiare destinate domeniilor de referință.