A A A

Semnarea Acordului tripartit în vederea preluării bunelor practici în gestionarea abordării LEADER

04/03/2019

Astăzi, 04 martie 2019, la sediul Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA), a fost semnat Acordul de colaborare între AIPA, Solidarity Fund PL şi Rețeaua Națională LEADER în scopul identificării unui grup de lucru privind preluarea bunelor practici în gestionarea abordării LEADER, în vederea dezvoltării instrumentelor pentru modernizarea zonelor rurale din Republica Moldova și în special de a contribui la dezvoltarea mediului economic și social ale comunităților rurale.

Pe parcursul întrunirii de astăzi, managementul instituţiilor vizate au salutat buna intenţie de cooperare, afirmându-şi dorinţa pentru o colaborare în tandem. În acest context, reprezentanții AIPA, au prezentat activitatea instituției, făcând referire la funcţiile de bază, măsurile de sprijin, precum şi funcţionarea sistemului de subvenţionare aferentă sectorului agricol.

Totodată, în vederea informării părţilor semnatare privind implementarea abordărilor LEADERdirectorul Solidarity Fund PL, dl Tomasz Horbowski, dar şi președintele Rețelei Naționale LEADER dna Marina Albu, au prezentat instituțiile ce le reprezintă, în vederea identificării unor acțiuni comune ce ar putea fi implementate în urma semnării acordului, în vederea susținerii dezvoltării dar și implementării strategiilor locale.

 

La sfârşitul întrevederii, reprezentanţii instituţiilor semnatare şi-au exprimat convingerea că prin aplicarea Acordului semnat vor asigura implementarea abodării LEADER, prin crearea unui mediu ce să favorizeze intereacțiunea și dezvoltarea GAL-urilordin în Republica Moldova la nivel regional și național.

Direcția relații externe, comunicare și raportare