A A A

Retrospectiva Campaniei de Informare - 2017

13/06/2017

Campania de informare cu genericul „Fii agricultor activ, depune cererea de subvenționare și poți obține sprijin financiar desfășurată în perioada 25 mai – 13 iunie  2017, a luat sfârșit.

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a organizat în perioada de referință sesiuni de informare și instruiri a producătorilor agricoli în 23 de localități unde au fost informați peste 1500 de potențiali beneficiari de subvenții cu privire la prevederile noului Regulament de subvenționare 2017-2021, condițiile, ordinea și procedura de acordare a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR).

Astfel, pe parcursul Campaniei, echipe mixte formate din Directori și experți din aparatul central al AIPA s-au deplasat în teritoriu unde, împreună cu personalul Agenției de la nivel teritorial, au derulat mai multe sesiuni de îndrumare și sprijin pentru potențialii beneficiari privind modul de accesare a mijloacelor financiare și alte prevederi incluse în Regulamentul de subvenționare.

Campania a urmărit drept scop principal - informarea pe larg a producătorilor agricoli privind posibilitatea de accesare a mijloacelor financiare aferente măsurilor de sprijin pentru perioada 2017-2021, în vederea dezvoltării sectorului agricol și rural, accelerând impactul și transmiterea mesajului unic către un număr maximal de producători agricoli.

Directorul AIPA, dl Ciubuc, în cadrul ultimei sesiuni de informare care s-a desfășurat astăzi la Nisporeni, și-a exprimat speranța că, seminarele organizate au fost informative și utile pentru toți producătorii agricoli și viitorii solicitanți de subvenții și care cu siguranță vor avea un impact pozitiv la accesarea sprijinului financiar oferit de către stat.

Seminarele de informare au fost realizate cu susținerea partenerului financiar ”Microinvest” și în colaborare cu reprezentanți ai Asociațiilor de Profil, Agenției Naționale de Dezvoltare Rurală, Direcțiilor Agricole cărora le mulțumim pentru colaborare și receptivitate.

 

Serviciul relații externe