A A A

Reprezentanții AIPA în vizită de studiu la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), România

01/08/2019

În perioada 1 - 2 august curent, directorul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), dl Vadim Curmei, însoțit de reprezentanții unor direcții de specialitate din cadrul Agenţiei participă în cadrul unei vizite de studiu în România, București, la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - ,,Programul schimburilor de experiență 2019-2020, ce urmează a fi implementat ca urmare a semnării Acordului de cooperare dintre AIPA și AFIR.

Conform Planului de acțiuni realizat în baza acordului de colaborare semnat între cele două Agenții, reprezentanții AFIR organizează prima întâlnire de lucru la nivel tehnic cu experți din Republica Moldova. Prin această acțiune se realizează un schimb de experiență în vederea consolidării administrative instituționale, astfel încât să poată gestiona eficient fondurile europene pentru agricultură și dezvoltare rurală.

În cadrul întrevederii, directorul AIPA a mulțumit pentru colaborarea și suportul instituțional oferit de AFIR, de-a lungul anilor, fructificată prin semnarea acordurilor de colaborare bilaterală. De asemenea, dl Curmei a menționat că „preluarea bunelor practici pe care dumneavoastră le implementați deja o să ne ajute pe noi ca instituție să implementăm cele mai bune soluții și în Moldova. Vrem să facem lucruri bune pentru producătorii agricoli din Moldova pentru că suntem o țară care se bazează foarte mult pe agricultură“.

Pe agenda evenimentului se regăsesc teme de interes pentru experții AIPA printre care respectarea condițiilor de eligibilitate, planificarea plăților, implementarea sistemului electronic de evidență contabilă, dar și despre procedura de achiziții publice specifică unei agenții de plăți. De asemenea, în cadrul întâlnirii, specialiștii AFIR au prezentat pașii pe care Agenția i-a parcurs pentru obținerea certificării ISO 27001 privind securitatea informației instituționale, precum și măsurile de prevenire a litigiilor cu solicitanții și beneficiarii de fonduri europene.

 

În acest context, aducem sincere mulțumiri colegilor de la AFIR, pentru oportunitatea oferită reprezentanților AIPA, de a prelua cele mai bune practici orientate spre dezvoltarea domeniilor instituționale, precum și gestionării măsurilor de subvenționare conform principiilor și standardelor Uniunii Europene.

Serviciul relații externe și comunicare

022-220-386