A A A

La sfîrșit de an AIPA a întrunit în ședință de totalizare asociațiile de profil

24/12/2019

Astăzi, 24 decembrie curent, asociațiile de profil au fost întrunite în ședința de totalizare a procesului de subvenționare în anul 2019, ce privește subvenționarea atât postinvestițională precum și în avans, gestionată de către Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).

În cadrul ședinței, directorul AIPA, Vadim Curmei, a adus mulțumiri reprezentanților societății civile pentru buna cooperare ce a avut loc în anul 2019, în mod special pentru ,,serviciile oferite producătorilor agricoli la pregătirea dosarelor pentru obținerea subvențiilor, fapt ce a demonstrat și creșterea unui număr record al dosarelor recepționate de oficiile teritoriale ale AIPA anul curent’’.

Totodată, în cadrul întrevederii sus menționate, s-a făcut totalizarea obiectivele realizate în anul curent și s-a trasat prioritățile pentru anul viitor. Pe durata prezentării, dna Diana Coșalîc, Șef al Serviciului metodologie și raportare din cadrul AIPA a comunicat date privind gradul de valorificare a FNDAMR în anul 2019, evidențiind ponderea solicitărilor pe domenii.

De asemenea, în cadrul ședinței, au fost discutate problemele care apar din partea producătorilor agricoli în vederea accesării subvențiilor, prin nerespectarea cerințelor și condițiilor din Regulamentul de subvenționare, precum și dificultățile cu care se confruntă aceștea la accesarea subvențiilor, precum și alte aspecte.  

În context, reprezentanții asociațiilor de profil au interacționat cu conducerea AIPA, venind cu constatări privind activitatea de subvenționare mult mai eficientă pe domeniile de profil, precum și cu noi propuneri de majorare a Fondului de subvenționare.

 

La finalul ședinței, dl Vadim Curmei a apreciat rezultatele obținute prin eforturile comune depuse de către AIPA și asociațiile de profil și a invitat asociațiile pentru a fi la fel de productivi și pe viitor, contribuind astfel la dezvoltarea sectorului agricol din țara noastră.

 

 Serviciul relaţii externe şi comunicare

 022-220-386