A A A

Inaugurarea noului sediu al Serviciului Teritorial al AIPA din Florești

13/05/2019

Producătorii agricoli din raioanele Florești, Soroca și Șoldănești vor beneficia de servicii rapide și calitative în ceea ce ține de accesarea fondurilor din partea statului pentru dezvoltarea afacerilor. Pentru aceștia a fost inaugurat noul sediu al Serviciului Teritorial Florești al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), situat pe adresa: or. Florești, str. Ștefan cel Mare 63.

 

”AIPA intenționează și pe viitor să continue direcția de dezvoltare instituțională, oferindu-le producătorilor agricoli încredere și optimism în calitatea serviciilor prestate”, a declarat la ceremonia de inaugurare directorul Agenției, dl Vadim CURMEI. Oficialul a precizat că Serviciului Teritorial Florești a fost inaugurat cu suportul bunei colaborări dintre autoritățile centrale și cele locale, inclusiv cu suportul deputatului Eugeniu NICHIFORCIUC, pe circumscripția uninominală nr. 8, Floreşti, creând astfel condiții bune de muncă pentru angajați, fapt care va eficientiza serviciile prestate fermierilor.

 

Totodată, dl CURMEI a menționt că începând cu 1 iunie 2019, producătorii agricoli din raionul Șoldănești , nu vor mai putea depune dosarele de solicitare a sprijinului financiar la Secția Teritorială Orhei, ci sunt rugați să depună cererile de obținere a subvențiilor la Serviciul Teritorial Florești, oferind astfel accesibilitatea dar și eficientizarea timpului producătorilor agricoli.

În cadrul evenimentului, au fost prezenți Președintele raionului Florești, dl Ștefan PANIȘ, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, dl Eugeniu NICHIFORCIUC,  directorul AIPA, dl Vadim CURMEI, reprezentantul direcției agricole al raionului Florești, dl Anatolie COCEROVSCHI,  șefa direcției agricole a raionului Soroca, dna Aliona ANDRIUȚĂ, producători agricoli, etc.

  

De menționat că, AIPA în prezent deține 10 secții/servicii teritoriale în raioanele: Cahul (Cahul, Taraclia, Cantemir, Vulcănești); Căușeni (Căușeni, Ștefan Vodă); Edineț (Edineț, Briceni, Ocnița, Dondușeni); Florești (Florești, Soroca, Șoldănești); Hîncești (Hîncești, Cimișlia, Leova); Orhei (Orhei, Telenești, Rezina); Ungheni (Ungheni, Călărași, Nisporeni); U.T.A Găgăuzia (Comrat, Ceadîr-Lunga, Basarabeasca), precum și în municipiile Bălți (Bălți, Glodeni, Rîșcani, Fălești, Drochia, Sîngerei)și Chișinău (Chișinău, Ialoveni, Strășeni, Criuleni, Anenii Noi, Dubăsari). 

Serviciul relații externe și comunicare