A A A

Consolidarea relațiilor de parteneriat între AIPA și Victoriabank

12/04/2019

Vineri, 12 aprilie  curent, conducerea Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a avut o întrevedere cu reprezentanții Victoriabank SA. 

Ședința a avut ca scop instituirea unui mecanism de facilitare a accesului producătorilor agricoli la creditele acordate de Bancă, care nu corespund exigenţelor Băncii faţă de asigurarea cu gaj.

De asemenea, a fost analizată oportunitatea ca la cererea solicitanţilor de subvenții în avans, Banca să încheie un contract de credit în baza prevederilor procesului-verbal al Comisiei de evaluare și selecție privind acceptarea dosarului spre finanțare. 

 

Reprezentanții Victoriabank au apreciat suportul  AIPA în susținerea producătorilor agricoli și au manifestat interesul de colaborare cu Agenția, în vederea dezvoltării sectorului agricol, oferind posibilitatea implementării unor proiecte viitoare comune, declarînd intenția de semnare a unui Acord de Colaborare în acest sens.

Direcția relații externe, comunicare și raportare