A A A

AIPA invitată în cadrul audierilor publice la Nisporeni

12/02/2018

Astăzi, 12 februarie 2018, directorul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), dl. Nicolae Ciubuc a participat în cadrul întrevederii cu reprezentanții mediului de afaceri, din raioanele Nisporeni, Ungheni și Strășeni.

În contextul discuțiilor privind implementărea Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, directorul AIPA a menționat  celor prezenți despre rezultatele subvenționării pe parcursul anului 2017, precum și perspectivele de viitor.

Directorul AIPA a relatat celor prezenți că ,,este pentru prima dată, în istoria subvenționării, când se dă startul procesului de recepționare a dosarelor de subvenționare atât de devreme, acest fapt, se înscrie în rândul efectelor pozitive ale implementării Legii privind principiile de subvenționare a producătorilor agricoli, adoptată de Parlamentul RM, la sfârșitul anului 2016’’.

Totodată, dl Nicolae Ciubuc a punctat că ,,noul cadrul legal adoptat, permite o mai bună planificare a activităților investiționale ale producătorilor agricoli în implementarea noilor tehnologii în domeniu, oferind certitudine și previziune în dezvoltarea domeniilor pasibile subvenționării’’. În cadrul discuțiilor oamenii de afaceri s-au arătat interesați și mulțumiți de activitatea AIPA, înaintând unele propuneri și sugestii pentru perfecționarea procesului de subvenționare.

 Incubatorul de afaceri din Nisporeni a fost astăzi gazda unei platforme de comunicare între agentii economici din raioanele Nisporeni, Ungheni si Straseni, Administrația publica locală si Președintele Parlamentului RM dl. Andrian Candu. De asemenea, la audieri au participat oameni de afaceri din Nisporeni, Ungheni și Strășeni, reprezentanți ai autorităților locale, Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, ODIMM, precum și alte autorități de resort. Oficialii au răspuns la întrebările antreprenorilor, urmând să revină cu soluții pentru fiecare dintre problemele identificate.

Direcția Relații externe, comunicare și raportare