A A A

În premieră, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) participă la Campionatul european de fotbal al Agențiilor de Plăți, în perioada 12-15 mai 2019

13/05/2019

Campionatul european de fotbal al Agențiilor de Plăți se desfășură în perioada 12 -15 mai, la București, în premieră la nivel european, evenimentul fiind organizat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) din România. Campionatul european de fotbal al Agențiilor de Plăţi este un eveniment care reunește opt echipe din state membre şi Republica Moldova iar țările participante sunt România, Italia, Polonia, Ungaria, Letonia, Bulgaria, Cehia şi Republica Moldova.

Având în vedere parteneriatul dintre AIPA și AFIR, semnat la finele anului 2018, Directorul General AFIR, Adrian Chesnoiu, a ținut foarte mult să invite și echipa de fotbal AIPA din Republica Moldova pentru a avea posibilitatea în cadrul evenimentului sportiv, dar şi în cadrul celorlalte activități suport derulate în perioada aceasta, să intre într-un schimb de informații facil, pe de o parte pe ceea ce s-a întâmplat în perioada 2014-2020, iar pe de altă parte vizavi de perspectivele viitoare, de noua abordare a Planului Strategic cu trecerea de la conformitate la performanță.

Ceremonia oficială de deschidere a Campionatului European de Fotbal al Agențiilor de Plăți din Agricultură s-a desfășurat, astăzi, 13 mai 2019 la Baza sportivă a comunei Berceni.

Echipa AIPA joacă în grupa A, fiind reprezentați de:

Eugen Grecu,

Eugen Cernogal

Ștefan Eremia

Andrei Racu

Victor Rusu

Veaceslav Lazăr

Adrian Popa

 

 

Pe această cale, le urăm echipei AIPA multă baftă și să reușească să câștige cupa mult dorită!

 

Serviciul relații externe și comunicare